Prezentarea SNET

     SNET are o veche tradiţie în cadrul catedrei şi a facultăţii de Electrotehnică. El a luat naştere cu aproape 30 ani înainte, când un grup de colegi, la acea vreme tineri şefi de lucrări şi asistenţi în catedra de Electrotehnică, au iniţiat o mică reuniune ştiinţifică numită Seminarul de Electrotehnică. Era un fel de cenaclu ştiinţific lunar, unde se prezentau rezultate parţiale ale cercetărilor membrilor catedrei sau se analizau lucrări interesante din toată lumea, în măsura în care se putea ajunge la ele. Deseori, marii noştri profesori prezentau “în direct” rezultatele lor. Cu 13 ani în urmă, Seminarul a fost înlocuit cu Simpozionul Naţional de Electrotehnică, organizat anual sau la doi ani, timp suficient pentru a prezenta rezultate ştiinţifice finalizate sau bine conturate. Lucrările selectate sunt publicate într-un volum al conferinţei. De la o ediţie la alta, Simpozionul a crescut ca amploare, ultimele ediţii bucurându-se şi de participare internaţională.

Scopul SNET

    Este de a reuni specialişti în domeniul ingineriei electrice şi de a face cunoscute realizările lor.

Editii anterioare

 

Ediţie anterioară Adresă portal Index lucrări ştiinţifice
  SNET '03 http://snet.elth.pub.ro/snet2003/ http://snet.elth.pub.ro/snet2003/lucrari.pdf
  SNET '04 http://snet.elth.pub.ro/snet2004/ http://snet.elth.pub.ro/snet2004/Cd/index.pdf
  SNET '05 http://snet.elth.pub.ro/snet2005/ http://snet.elth.pub.ro/snet2005/cd/index.pdf
http://snet.elth.pub.ro/snet2005/cd/cd_index.pdf